Starbucks România întâmpină toamna cu noi băuturi și deserturi de sezon Vedeta: Pumpkin Spice Latte are o zi specială: 22 septembrie!

Cea mai iubită aromă de toamnă s-a întors la Starbucks, odată cu începutul toamnei. Pumpkin Spice Latte (PSL), deja o tradiție pentru fanii celui mai mare lanț de cafenele din lume, va fi disponibilă atât în varianta caldă, cât și rece.

Cel mai anticipat eveniment al noului sezon la Starbucks România este revenirea cafelei cu aromă de dovleac care a câștigat un statut special între băuturile de sezon, fiind unul dintre cele mai populare produse ale brandului în întreaga lume.

Tot din toamna aceasta, în toate cafenelele Starbucks din România este disponibilă și noua băutură Latte Pecan, în varianta caldă sau frappe.

La capitolul deserturi, toamna aceasta aduce o selecție de prăjituri gustoase de casă (Rocky Road, Tiffin, Topped Caramel), așezate pe o farfurie acoperită cu sticlă, lângă casa de marcat. Bunătățile includ și prăjitura alb-negru (Black & White Cake) și plăcintele cu fructe de pădure sau ciocolată albă.

“Pumpkin Spice Latte este probabil cea mai așteptată băutură de sezon din lume, are efectiv sute de mii de fani pe tot globul, inclusiv în România. Entuziasmul pentru această aromă este cu atât mai mare, cu cât povestea din spatele ei este specială, totul pornind în 2003, ca o provocare între angajații Starbucks din Seattle. Anul acesta vom sărbători Pumpkin Spice Latte-ul pe 22 septembrie – ziua oficială în care începe toamna – cu evenimente speciale și oferte pentru prietenii Starbucks România”, a declarat Dana Pasol, Marketing Manager Starbucks.

În plus, între 24-31 octombrie, iubitorii de cafea vor avea parte de o surpriză specială de Halloween – Vampire frappucino.

Oferta sezonului include și noua cafea Guatemala Huehuetenango, ideală pentru espresso, cu un gust subtil și ușor fructat, delicată și ușoară, puțin uleioasă, cu o aromă florală dulce. Produsă în orașul Huehuetenango din vestul Guatamalei, această cafea este recomandată pentru gustul echilibrat.

Starbucks România operează prin dezvoltatorul internaţional de restaurante AmRest, din care fac parte mai multe branduri la nivel internațional, printre care KFC, Pizza Hut, Burger King , La Tagliatella şi Starbucks.

Starbucks are peste 20.000 de cafenele în 65 de ţări şi este cunoscută ca fiind cea mai importantă marcă de cafea din lume.

Lasă un răspuns