Piese retro şi urban street style în colecţia KVL de toamnă-iarnă 2015/2016

 

Ieri şi azi se combină în colecţia KVL de toamnă-iarnă 2015/2016, aceasta aducând în faţa publicului tânăr şi mereu în pas cu cele mai noi tendinţe haine în care aspectul retro şi acel unic urban street style formează un look proaspăt şi uşor de purtat.

Întoarcerile într-un trecut nu foarte îndepărtat, dar plin de idei de excepţie şi de poftă de viaţă, nu fac altceva decât să stimuleze şi mai mult imaginaţia echipei de design KVL. Inspirându-se din moda anilor ’70, ’80 şi chiar şi anii ’90, aceasta a creat piese moderne şi de efect, ce se încadrează perfect în dorinţele actuale ale consumatorilor. Imprimeul tartan ce se regăseşte în mai multe laturi ale colecţiei se combină perfect cu logo-urile specifice colegiilor americane şi cu piesele tricotate ce beneficiază de un amestec de două fire în culori diferite care formează un interesant aspect 3D la suprafaţa lor. Deşi la prima vedere nostalgia trecutului şi stilul stradal urban par extrem de diferite, ele se completează şi evidenţiază stilul actual al tinerilor, respectiv un melanj între tehnologie – iubirea pentru gadgeturi şi naturaleţea şi simplitatea vieţii lipsite de stimuli moderni.

 

WOMEN COLLECTION

Versatilă şi comodă, colecţia destinată femeilor conţine fuste scurte din material cadrilat sau din tweed, material atât de în vogă în anii ’70 şi care cunoaşte o binemeritată întoarcere, tricouri florale cu mânecă lungă, pulovere supradimensionate cu mânecă trei sferturi şi guler înalt, rochii tricotate, cardiganuri fine şi bluze cu mânecă lungă şi închidere tip cămaşă. Din colecţie mai fac parte pantaloni din denim, veste din blană ecologică, cămăşi din material chambray sau cadrilat, cu guler contrastant, sau cămăşi cu guler tip fundă, bluze groase din bumbac cu imprimeu floral difuz, pulovere cu fir metalic şi jachete scurte din piele ecologică. La capitolul accesorii, colecţia KVL de toamnă-iarnă 2015/2016 include fulare sau şaluri tricotate, curele metalice, pălării floppy, mănuşi de manej, ghete cu sau fără toc şi cizme înalte.

 

Ţinutele alcătuite în totalitate din piese de culoare neagră propuse de KVL în acest sezon sunt extrem de actuale, accentuând look-ul industrial aflat în tendinţe. Pe lângă aceste piese negre, colecţia mai include tonuri de gri, bronz, roşu corai, vişiniu, albastru închis, bleumarin, bej pudrat şi roşu persan. Nu lipseşte albul pur sau spre crem, dar nici Marsala, culoarea anului 2015. Ca detalii cheie găsim inscripţionări frontale cu grafii strălucitoare, accentele metalice plasate în ţesături şi mesajele subtil-directe de pe tricouri.

 

 

 

MEN COLLECTION

 

Cu un stil ce completează integral segmentul feminin, colecţia destinată bărbaţilor include articole din denim care combină elemente retro cu stilul industrial şi metalic ce se regăseşte în prezent în marile aglomerări urbane. Alături de ele se află tricotajele, pantalonii chino, vestele simple sau matlasate, cămăşile cu mânecă lungă din bumbac confecţionate din material pepit, tricourile cu mânecă lungă şi scurtă, uni sau cu imprimeu, şi cămăşile cadrilate, cu guler şi manşete contrastante. Bărbaţii care optează să poarte KVL în acest sezon mai pot alege pantaloni casual din tercot de bumbac şi pulovere fin tricotate cu dungi în culori complementare. Nu puteau lipsi din această configuraţie jachetele scurte şi gecile matlasate, perfecte pentru temperaturile scăzute ale sezonului de toamnă-iarnă 2015/2016.

 

Paleta cromatică conţine culori precum negru, roşu puternic, albastru închis şi deschis, gri, bleu, camel, roz închis. Piesele vestimentare care le conţin pot fi combinate ingenios, pentru a se evidenţia reciproc, dar pot fi purtate şi ton pe ton, pentru un look urban. Accesoriile colecţiei sunt redate de fulare voluminoase şi mănuşi groase, potrivite vremii foarte friguroase, dar şi ghete înalte sau bocanci.

 

Lasă un răspuns